Un tun de ceață montat pe camion, cu o bătaie de 30–60 m și un nor de 3–5 m, acționat de un grup electrogen de 24 kW. Bătaia, debitul și acoperirea, explicate.
Tunul aruncă la 30–60 m, cu un nor care se deschide la 3–5 m. Aceste două cifre, împreună, sunt tot argumentul pentru un tun în locul unei rampe de stropire.
Bătaia este cea care vă permite să doborâți praful pe un front de lucru fără să intrați în el. Pe un șantier de demolare sau la un concasor, intrarea în norul de praf este exact ce încercați să evitați — pentru vehicul și pentru cel care se află în el.
Lățimea norului decide cât din front acoperiți la o trecere. Un jet îngust la 60 m acoperă o linie; un nor de 5 m la aceeași distanță acoperă o suprafață. Împreună stabilesc ritmul de acoperire, cifra care contează când calculați de câte mașini are nevoie un șantier.
Un mod de aruncare înaltă ajunge la 40–60 m pentru stive de material și instalații de sortare, unde sursa de praf este deasupra dumneavoastră, nu în fața dumneavoastră.
Combaterea prafului nu înseamnă spălare. Mecanismul este următorul: o picătură de aproximativ aceeași mărime ca o particulă de praf din aer se ciocnește cu ea și cad împreună. Picăturile mult mai mari decât particula împing aerul din jurul ei și o ratează.
De aceea un tun nu este pur și simplu o pompă cu bătaie lungă. Inelul de duze și ventilatorul sunt potrivite ca să producă un spectru de picături care captează, nu udă — ceea ce înseamnă și că apa ajunge mai departe, pentru că nu înmuiați solul ca să tratați aerul.
Pe acest vehicul, pompa cu piston plonjor are 2,2–3 kW la 1,5–2,0 MPa, alimentând tunul dintr-un rezervor de 9,7 m³.
Un grup electrogen de 24 kW acționează tunul.
Pe același vehicul funcționează în paralel două moduri de pulverizare: un jet frontal de 18 m pentru drumul din față și o pulverizare spate de 10 m pentru suprafața din spate. Împreună, vehiculul poate întinde apă pe drumul tehnologic pe care merge, în timp ce tunul lucrează în aerul de deasupra.
O rampă de stropire udă solul. Un tun tratează aerul. Rezolvă jumătăți diferite ale unei probleme de praf, iar un șantier cu o problemă reală are de obicei nevoie de amândouă.
Rampa de stropire. Ieftină, simplă, cu randament mare pe un drum tehnologic. Împiedică ridicarea prafului de la bun început, adică exact locul cel mai eficient în care să-l opriți. Nu face nimic pentru praful aflat deja în aer și nu mai funcționează imediat ce suprafața se usucă.
Tunul. Ajunge la praful aflat deja în aer, la un front de lucru unde nu există o suprafață de udat — evacuarea unui concasor, un front de demolare, un punct de descărcare prin basculare. Acoperă o suprafață mai mică pe oră și folosește mai puțină apă pentru asta.
Dacă praful vine de pe un drum, începeți cu rampa. Dacă vine dintr-un proces, aveți nevoie de tun.
| Tun de ceață | Bătaie de 30–60 m, nor de 3–5 m |
|---|---|
| Acționarea tunului | grup electrogen de 24 kW |
| Jet frontal | 18 m |
| Pulverizare spate | 10 m |
| Aruncare înaltă | 40–60 m |
| Capacitatea rezervorului | 9,7 m³ |
| Pompă | Cu piston plonjor, 2,2–3 kW, 1,5–2,0 MPa |
